O mică stradă înclinată, un zid cu contraforturile sale, un vechi felinar, o scară, o insulă de locuințe, biserica Saint Pierre și cimitirul său: diferite elemente reprezentative ale Butte Montmartre au adunat aici într-un colaj foarte subiectiv. Roman Greco a construit în mod deliberat un tot imaginar format din bucăți de realitate.
Deși ocupă doar un sfert din suprafața pictată, biserica și cimitirul sunt subiectul principal În afara mediului lor, le găsim pe un promontoriu ridicat exagerat și sunt evidențiate, ca înglobate, de două linii curbe care contrastează cu acoperișurile și case din stânga; acestea sunt pictate ca o acumulare de figuri geometrice multicolore și întrețesute. Un semafor aprins și albastrul închis al cerului sugerează căderea nopții, cu toate acestea, tonurile ocre, gălbui, ale bisericii și ale cimitirului iluminează imaginea cu o lumină interioară, ca un far care se înalță peste peisaj.
Am ieșit la o plimbare în cele trei picturi reprezentând cimitirul Calvarului și biserica Saint Pierre de Montmartre (nr. 69, 70 și 71), acestea sunt motive instabile, misterioase, înspăimântătoare pe care m-am împiedicat de mai multe ori.
Roman Greco reprezintă parțial lumea vizibilă: recunoaștem biserica și putem ghici cimitirul din prim-plan, dar cu o subiectivitate presupusă explorează o lume interioară, ascunsă, legată de acest loc; o lume a disonanței și a inimii. Pânza nu mai este o suprafață plană, el răspândește impulsiv și furios o pastă cu culori exagerate, creând grosimi, reliefuri, ca și cum pictura ar fi un câmp, un teren înainte de a fi o imagine, rezultatul este un haos cauzat de distrugerea forme și grafică, cu pete juxtapuse, suprapuse și crăpate, parcă aruncate la întâmplare.
Acest lucru generează atât de multe ambiguități; instabilitatea că configurațiile care pot fi detectate acolo se datorează doar imaginației noastre, fanteziilor noastre,
la propria noastră subiectivitate. „Cu mult mai mult decât cel care este inspirat, poetul este cel care inspiră”, a spus Paul Eluard.
#6 - Le lapin à Gill - huile sur toile - 73x100 -1962
Este aproape întuneric în Montmartre, nimic nu se mișcă, nici un zgomot, Iepurele Agil pare somnolent, O strălucire palidă nu înmoaie violența fațadei sale roșii, parțial decrepit, foarte deteriorată. Întins cu un cuțit, un strat de aluat care variază de la roșu până la maro murdar reconstituie textura vechiului perete, dezvăluind toată uzura și cicatricile timpului. Restul este un joc de umbre și lumini, forme mai mult sau mai puțin bine definite într-un haos de culori aplicat în straturi groase, vopseaua abia răspândită, adesea depusă în movile mici care se clatină și se amestecă. Arborii, de exemplu, se remarcă aproape ca basoreliefurile. frontonul din stânga și carosabilul sunt iluminate de ultimele străluciri ale unui soare care a apus deja: „între câine și lup” moment trecător înghețat pe pânză. O ușă sau fereastră lăsată întredeschisă lasă să iasă o lumină albă și câteva note de albastru , va începe un concert, hai să intrăm, Iepurele ne sună, hai să mergem la o plimbare în Țara Minunilor.
Grafică impulsivă și adesea subiectivă, contururi imprecise sau neclare, perspective surprinzătoare și înșelătoare, culori neconforme, uneori violente și care se amestecă sau se suprapun. Roman Greco ne duce într-o lume de vis în care peisajele urbane, pietrele, zidurile, monumentele devin personaje care prind viață.
Brațele încrucișate, reflectorul se reflectă. Dar de ce țipă peretele?
Eroică, vechea clădire răsucită rezistă greutății anilor și zăpezii ușoare. Emana o atmosfera de instabilitate ciudata, aproape ireala, sub un cer deseori animat si el.
Doar puterea culorilor stabilizează și imobilizează scena, ca o imagine trecătoare care își amintește un vis.